Puzzle-uri psihice…

Ramanand tot la puzzle-uri (se pare ca am o fixatie… psihoza cum vreti sa-i spuneti)… urasc puzzle-urile psihice… Stiu, stiu nu ati auzit de ele dar in timp o sa va dati seama ce vreau sa spun… ”Ce insemana pentru tine iubirea”? … vine o intrebare din neant fara nici o legatura cu discutia anterioara… Ahaaaaaa… cu alte cuvinte ma intrebi ce simt pentru tine… vrei sa ma prinzi pe picior gresit (asa gandeste piticul din capul meu… care btw mi-e un foarte bun prieten si scenarist… datorita lui fac parte din categoria femeilor scenariste)! Si ca sa scap din stransoarea dilemei, intreb “Dar pentru tine ce inseamna iubirea?”… yes… punctat… tacere… In coltul rosu Butterfly simte victoria prin KO… tacere… tacere… bate gongul! Meci castigat!!! Asta inseamna pentru mine un puzzle psihic… mai exact atunci cand iti lipsesc cateva piese… ca asii din maneca…

Oare sa ajunga blogul cel mai bun prieten al omului?

Imi place din ce in ce mai mult ideea de blog mai ales, paradoxal, sectiunea “ce nu-mi place”…Stateam acum 10 minute si ma gandeam ca in sectiunea cu pricina nu as epuiza niciodata subiectele…ca va pot servii capricii in fiecare zi…

Cineva, la un momentdat imi spunea ca sunt mult prea exclusivista…Probabil, in timp, voi baga o rubrica cu “ce imi place”…dar sa ne concentram pe mai putine lucruri ca nu care cumva sa amestecam prea tare lucrurile…Acum imi vin in minte numai dude care-mi plac…Ufff…va ziceam si in alt post…cat de repede ma plictisesc de unele lucruri!! Insist sa nu sperati ca voi filosofa foarte mult in “intimitate” sau ca voi avea coerenta unui jurnalist…Aici este locul meu de relaxare si asa ar fi bine sa-l considerati si voi! Asta daca vreti sa devenim prieteni:)

Puzzle-uri…

Refulari…capricii…inclusiv lucruri care nu-mi plac…Azi, primul lucru care mi-a venit in minte si care nu-mi place deloc este sa construiesc puzzle-uri adica nu orice fel de puzzle-uri ci doar cele de peste 2000 de piese care pe langa faptul ca sunt foarte mici cam toate sunt colorate la fel…Asta da exercitiu de vointa si rabdare…doua virtuti care-mi lipsesc cu desavarsire. Sper ca sefii mei sa nu citeasca postul asta…Asaaaaaa…si cum toate lucrurile au si ele un inceput, povestea puzzle-ului buclucash este de pe vremea cand prestam activitati de dezvoltare personala impreuna cu un grup de viitori psihologi si doi psihoterapeuti…Trecand prin multe exercitii cognitiv- comportamentale se ajunge la concluzia ca eu sunt cea care nu stie ce e aceea rabdarea asa ca m-am pricopsit cu un puzzle din partea colegelor mele…nu inainte de a mi se da un deadline…pe atunci nu stiam exact ce e un deadline…ca trebuie sa-l respecti ca altfel esti penalizat. Foarte bucuroasa de altfel ca voi face ceva maret (puzzle- ul avea cam 2 metri pe 1 jumate) l-am luat acasa…acasa am vorbit cu el, l-am intors pe toate partile…un lan plini cu maci ,evident, toti rosii…un lac si un cer la fel de albastre….infiorator…La un momentdat ma uitam cu groaza la el si evident cu gandul ca voi imbatrani si nu-l voi termina…M-am pus pe treaba…cu greu am reusit sa-mi gasesc o masa suficient de mare si care sa nu deranjeze pe nimeni…Minunea m-a tinut fix 4 ore timp in care am reusit “lipirea” a 6 piese! Atunci am invatat sa injur ca un birjar caruia i se oprisera caii in mijlocul intersectiei! Ufff…ce vremuri!!!Daca radeti, ne certam clar!!! Va rog, sa nu aruncati cu noroi in prietenia noastra! De atunci nici ca mi-a mai trebuit puzzle!!